vineri

Ceas Constanţa

     La Constanţa am fost de sute de ori, însă în colecţia mea erau numai ceasuri din Mamaia, Vama Veche, Mangalia, Balcic, Eforie Sud şi Eforie Nord dar niciunul din municipiul Constanţa. Chiar dacă administrativ Mamaia este un cartier al Constanţei, colecţia mea de ceasuri tânjea după un ceas 100% constănţean. 
      Aşa că iată-l sosit chiar de pe litoralul românesc al Mării Negre astăzi 17.07.2015, noul meu ceas de masă sau de perete (la alegerea posesorului), un ceas cu Cazinoul din Constanţa, care în ciuda ştirilor alarmiste de la televizor arată încă bine, chiar superb pe ceasul meu din colecţie. Lăsând glumele la o parte, poate totuşi autorităţile locale (oricare vor fi acestea !), vor face ceva cu superba clădire a Cazinoului şi să o restaureze. Când spun asta mă refer la ceva SERIOS şi PROFESIONIST  nu cum au făcut de curând, vopsind balustradele ruginite ale falezei Cazinoului şi o balustradă a cedat cu o turistă care a picat în apele mării şi pe stânci ajungând de urgenţă la spital. Chiar NU ne putem abţine să nu mai furăm banii din fondurile europene şi să facem şi noi un lucru ca lumea !?!?!?


     Dar chiar nu îmi doresc să-mi transform blogul şi colecţia mea de ceasuri într-un câmp de dezbateri şi polemici socio-politice, motiv pentru care îmi voi lua libertatea să vă las să vă bucuraţi şi dumneavoastră de raza de soare şi de briza mării pe care acest ceas le degajă, atâta timp cât ştiţi cum să îl priviţi. Şi dacă, din întâmplare, aţi ajuns aici la această postare, în mijlocul iernii când afară gerul şi viscolul îşi fac de cap, atunci eu vă rog să priviţi cu atenţie cele două poze ale ceasului meu constănţean şi vă asigur că veţi simţi şi dumneavoastră căldura şi canicula zilelor de vară, care după mai multe rotiri ale acelor ceasului va ajunge din nou şi la dumneavoastră. În caz contrar vă rog respectuos un comentariu despre ce anume aţi simţit uitându-vă la noul meu ceas de la Marea neagră !!!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu